Архив новостей

Comunicat informativ

02.11.2011
“Comunicat  informativ al BC “Moldindconbank” S.A.
privind rezultatele Adunării generale extraordinare a acţionarilor din 25 octombrie 2011

La Adunarea generală extraordinară prin corespondenţă a acţionarilor BC”Moldindconbank”S.A. din 25.10.2011 au participat 84.76% din numărul total de acţiuni ordinare cu drept de vot şi au fost  adoptate următoarele hotărîri:

1. Alegerea Comisiei de numărare a voturilor a Adunării generale extraordinare a acţionarilor.
                Pro - 99,93%  din voturile prezentate

2. Alegerea preşedintelui şi a secretarului Adunării generale extraordinare a acţionarilor

2.1. Alegerea preşedintelui Adunării generale extraordinare a acţionarilor
                Pro - 99,93%  din voturile prezentate

2.2. Alegerea secretarului Adunării generale extraordinare a acţionarilor
                Pro - 99,93% din voturile prezentate;

3. Cu privire la majorarea  capitalului social  al Băncii din contul profitului nedistribuit  din anii precedenţi prin efectuarea emisiei suplimentare  de acţiuni

3.1. A majora capitalul social al Băncii din contul profitului nedistribuit  din anii precedenţi prin efectuarea emisiei a XVI–a suplimentară închisă  de 3.296.438  acţiuni ordinare  nominative de  clasa I ale BC „Moldindconbank” S.A. cu valoarea nominală de 100 lei  per acţiune  în volum de  329.643.800 MDL.
                Pro - 99,79%  din voturile prezentate;

3.2. A aproba Hotărârea cu privire la efectuarea emisiei a XVI-a suplimentară închisă a acţiunilor ordinare nominative de clasa I a BC „Moldindconbank” S.A.
                Pro - 99,79%  din voturile prezentate;

4. Cu privire la aprobarea Dării de seamă privind rezultatele emisiei a XVI–a şi a Listei subscriitorilor la acţiuni în cadrul emisiei suplimentare

4.1. A aproba Darea de seamă privind rezultatele emisiei a XVI-a  suplimentară închisă de acţiuni ordinare nominative de clasa I a BC „Moldindconbank” S.A.  şi  a califica emisia drept efectuată.
                Pro - 99,79%  din voturile prezentate;

4.2. A aproba Lista subscriitorilor la acţiuni în cadrul emisiei a XVI–a  suplimentară închisă  de acţiuni ordinare nominative de clasa I a BC „Moldindconbank” S.A.
                Pro - 99,79% din voturile prezentate;

5. Cu privire la aprobarea modificărilor şi completărilor la Statutul Băncii
A  aproba modificările şi completările la Statutul Băncii în următoarea redacţie: p.3.3. „Capitalul social al Băncii constituie 496.779.400 (patru  sute nouăzeci şi sase milioane şapte sute şaptezeci şi nouă mii patru sute) lei şi este divizat în 4.967.794 (patru milioane nouă sute şaizeci şi şapte mii şapte sute nouăzeci şi patru) acţiuni ordinare”.
                Pro - 99,92% din voturile prezentate;

6. Cu privire la aprobarea modificărilor şi completărilor la Regulamentul Consiliului  BC „Moldindconbank” S.A.
            A  aproba modificările şi completările la Regulamentul Consiliului  BC „Moldindconbank” S.A.
               Pro - 98,15% din voturile prezentate;

HOTĂRÎRE

cu  privire la emisia acţiunilor  B.C.”Moldindconbank”S.A.

1.  Denumirea  completă  şi adresa juridică a emitentului: Banca Comercială ”Moldindconbank”S.A., Republica Moldova, MD-2012, mun. Chişinău, str. Armenească, 38.

2. Data şi numărul  înregistrării de stat a emitentului: 20.06.2001  numărul  1002600028096

3. Data adoptării  hotărîrii  privind emisiunea valorilor  mobiliare (data  şi numărul procesului-verbal al şedinţei la care a fost  adoptată decizia respectivă): Proces-verbal nr. 3 din „25” octombrie 2011.

4. Denumirea   organului  de  conducere  al  emitentului   valorilor mobiliare,  care a adoptat hotărîrea privind emisia valorilor  mobiliare: Adunarea generală extraordinară prin corespondenţă a acţionarilor BC”Moldindconbank”S.A., în conformitate cu p (2) art. 42 al Legii privind societăţile pe acţiuni.

5. Tipul valorilor mobiliare: Acţiuni ordinare nominative.

6. Clasa valorilor mobiliare: Clasa întîi.

7. Numărul de  ordine al emisiunii respective a valorilor  mobiliare din clasa respectivă: Emisiunea  a  XVI-a.

8. Numărul de valori mobiliare în emisiunea respectivă: 3 296 438 (trei milioane două sute nouăzeci şi şase mii patru sute treizeci şi opt)  acţiuni.

9. Numărul de  valori mobiliare în clasa respectivă (ţinând cont  de emisiunea în cauză): 4 967 794 (patru milioane nouă sute şaizeci şi şapte mii şapte sute nouăzeci şi patru)  acţiuni.

10. Mărimea (mărimea  posibilă)  emisiunii în expresie  numerică  şi valorică, cota valorilor mobiliare subscrise: 3 296 438 (trei milioane două sute nouăzeci şi şase mii patru sute treizeci şi opt) acţiuni ordinare nominative în suma  totală de 329 643 800 (trei sute douăzeci şi nouă milioane şase sute patruzeci şi trei mii opt sute) lei, cota valorilor mobiliare –100 %.

11. Modul şi  formele  de achitare a valorilor mobiliare,  denumirea patrimoniului   primit în  contul achitării: Achitarea acţiunilor va fi efectuată din contul profitului nedistribuit al BC “Moldindconbank”S.A. din anii precedenţi

12. Preţul de plasare a unei valori mobiliare, metoda  de determinare a preţului de plasare: Preţul de plasare a unei acţiuni este egal cu valoarea ei nominală de 100 lei.

13. Cota valorilor  mobiliare, la neplasarea cărora emisiunea va  fi considerată ca neefectuată:  100 %.

14. Lista subscriitorilor  la valorile mobiliare - în cazul  plasării închise: Lista subscriitorilor se va anexa la prezentarea dării de seamă privind rezultatele emisiunii de acţiuni

15. Forma valorilor mobiliare: nematerializată

16. Descrierea drepturilor pe care le conferă valoarea mobiliară din clasa respectivă şi a altor caracteristici distinctive: Acţiunea ordinară nominativă de clasa I conferă proprietarului ei dreptul la un vot la adunarea generală a acţionarilor, dreptul de a primi o cotă-parte din dividende şi o parte din bunurile societăţii în cazul lichidării acesteia.

17. Modul de  plasare  a emisiunii valorilor mobiliare (publică  sau închisă): Emisiune  închisă.  

18. Termenele   iniţiale  şi  finale  ale  plasamentului   valorilor mobiliare din emisiunea  respectivă: Termenii preconizaţi ai plasării acţiunilor: 25.10.2011 - 25.10.2011

19. Scopurile  concrete  (direcţiile)  de utilizare  a  mijloacelor, mobilizate în procesul emisiunii:
Sursele acumulate în urma emisiunii se îndreaptă la majorarea capitalului social, necesare pentru dezvoltarea şi desfăşurarea activităţii generale în domeniul bancar.

20. Organizarea  procesului  de plasare (de sine stătător  sau  prin intermediari): Plasarea acţiunilor se va efectua de către bancă de sine stătător.

21. Alte clauze esenţiale ale emisiunii: Acţiunile emisiunii suplimentare vor fi repartizate acţionarilor proporţional cotei deţinute în capitalul social al BC “Moldindconbank”S.A. reieşind din proporţia  2 acţiuni din emisiunea suplimentară la o acţiune deţinută.

 

Comitetul de conducere аl BC „Moldindconbank” S.A.

 

Поиск по сайту:
INFOTEL
0 800 11111
Банковские карты
(+373) 22 54-89-40