Архив новостей

Moldindconbank поддерживает юные таланты на Международном фестивале театральных школ „ClassFest”

21.11.2016

Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice organizează cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Internaţional al Şcolilor de Film „ClassFest”, ce se va desfășura în perioada 21 – 26 noiembrie 2016, conform tradiţiei cu suportul financiar al Moldindconbank.

Acest parteneriat de succes, unic pentru studenţii şi tinerii din Republica Moldova, aduce în prim plan valorile comune ale artei și culturii contemporane pe care le promovează Moldindconbank și Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, și este o dovadă a faptului că suntem mereu alături de inițiativele care susțin tinerele talente, dezvoltă dialogul intercultural şi schimbul de experienţă.

Investiția în cultură este investiția în noi. Chișinăul este o capitală a teatrului regional, iar noi, în calitate de bancă comercială cu responsabilitate socială, ne bucurăm că avem posibilitatea să contribuim la crearea acestei punți de comunicare între diferite școli de teatru și film.

„Festivalul Internaţional al Şcolilor de Teatru şi Film este unul din cele mai frumoase evenimente culturale, organizate la noi pentru tineri studenţi şi toţi cei interesaţi de promovarea valorilor cultural-artistice. Evenimentul a ajuns la ediția a VI-a, fapt care dovedeşte că festivalul se bucură tot mai mult de atenţie din partea tinerilor, lucru important nu doar pentru această ediţie, dar şi pentru cele viitoare. Suntem încântaţi de talentul şi îndemânarea cu care explorează scena artiştii noştri. De aceea ne-am propus să creăm o tradiție prin susţinerea acestui festival, astfel încât tinerii noştri studenţi de la Academia de Muzică Teatru şi Arte Plastice să poată comunica mai liber şi eficient talentele din alte state”, a declarat Victor Cibotaru, Prim-vicepreședintele Comitetului de conducere al Băncii.

Gazda Festivalului „ClassFest” din acest an este cinematograful Odeon, în cadrul căruia vor fi desfășurate toate activitățile culturale. Intrarea la spectacole este gratuită.

Pe parcursul celor cinci zile festivaliere, spectatorii vor avea ocazia să vadă filme diverse ca gen, formulă estetică şi stilistică, prezentate de studenţii din școli precum: Universitatea de Stat de Teatru și Film SHOTA RUSTAVELI (TAFU), Tbisili, Georgia; Școala Națională de Film, Televiziune și Teatru, Lodz, Polonia; Universitatea Națională de Teatru, Film și TV KARPENKO-KARÎY, Kiev, Ucraina; Universitatea de Arte Plastice din Roma, Italia; Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L.Caragiale, Bucureşti, România; Școala pentru Film Independent FRIEDL KUBELKA, Viena, Austria; Academia Națională de Arte, Minsk, Belarus; Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Chişinău, Republica Moldova.

Festivalul Internaţional al Şcolilor de Film „ClassFest” – este o platformă cultural-educaţională, transfrontalieră și este destinată întâlnirilor, discuţiilor pe marginea filmelor, atelierelor de creaţie, activităţi ce vor încuraja colaborările dintre studenţi, profesori şi instituţii.

Programul Festivalului îl puteţi găsi aici.

 

Поиск по сайту:
INFOTEL
0 800 11111
Банковские карты
(+373) 22 54-89-40