Conform totalurilor trimestrului I, 2013 BC Moldindconbank S. A. este lider în ratingul de siguranţă a băncilor cu active de peste 3,5 mlrd. lei, publicat cu regularitate de către revista economico-financiară "Profit".
Potrivit agenţiei "INFOTAG" care citează publicaţia, sporindu-şi nesemnificativ activele datorită completării portofoliului de credite (cu 5,57%), BC Moldindconbank S. A. a înregistrat un rezultat financiar aproape triplu comparativ cu cel din trimestrul IV, 2012.
Revista scrie că acest fapt i-a influenţat rentabilitatea capitalului (ROE), de 25,17% în trimestrul I, 2013 comparativ cu 18,24% în trimestrul IV, 2012, şi rentabilitatea activelor (ROА) - 3% şi 2,34%, respectiv. Indicatorul de rating al băncii conform rezultatelor pe ianuarie-martie 2013 a crescut cu 31,93%.