Arhiva noutatilor

BC “Moldindconbank” S.A. - «Cea mai activă bancă a anului 2004 din Moldova în cadrul programului susţinerii dezvoltării comerţului»

09.03.2005
BC „Moldindconbank” S.A. a fost numită de către Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare „Cea mai activă bancă a anului 2004 din Moldova, în cadrul programului de susţinere şi dezvoltare a comerţului” (Trade Facilitation Programme), care prevede emiterea şi deservirea instrumentelor documentare în scopul asigurării şi dezvoltării comerţului internaţional. În 2004 BC „Moldindconbank” a cuprins peste 34% din numărul total de instrumente documentare emise de băncile comerciale din Moldova în cadrul programului respectiv. BC „Moldindconbank” S.A. participă în acest program începînd cu anul 2000. În anul 2003 „Moldindconbank” S.A. a fost inclusă în lista celor mai bune 10 bănci din Europa Centrală şi de Est şi ţările CSI, care au asigurat cel mai mare volum de operaţiuni comerciale intraregionale şi internaţionale, efectuate de companiile businessului mic şi mijlociu. Programul de susţinere a dezvoltării comerţului (TFP) este orientat spre stimularea relaţiilor comerciale externe cu ţările Europei Centrale şi de Est şi ţările din CSI. În cadrul acestui program BERD oferă garanţii băncilor confirmătoare internaţionale şi în acelaşi timp preia riscurile politice şi comerciale de achitare a tranzacţiilor, efectuate de băncile emitente în ţările unde îşi desfăşoară activitatea. Programul prevede eliberarea garanţiilor pentru tranzacţiile de export-import efectuate de ţările participante. În program participă peste 80 de bănci emitente din 27 de ţări şi peste 500 de bănci confirmătoare din toată lumea.
Căutare personalizată:
Serviciul suport clienți
(+373) 22 71 71 71