News archive

Recommendations for safe card use in the online environment

23.01.2019

Stimați clienți,

Securitatea datelor și resurselor Dvs. financiare sunt o prioritate pentru Moldindconbank. În ultima perioadă, se denotă un interes sporit față de magazinele online, cu oferte tentante, care nu-și onorează obligațiile față de cumpărători (nu livrează marfa sau utilizează fraudulos datele cardului).

În momentul în care doriți să efectuați cumpărături pe site-uri mai puțin cunoscute, vă recomandăm să acordați o atenție deosebită la următoarele aspecte:

1. Majoritatea link-urilor către site-urile respective sunt promovate în rețelele de socializare (Facebook, Odnoklassniki), tratați cu suspiciune sporită credibilitatea acestora.
 
2. Evitați reducerile exagerat de mari.
 
3. Verificați adresa URL – comercianții dubioși utilizează URL-uri similare cu paginile populare.
 
4. Verificați dacă conexiunea este de tip SSL (în fața adresei, este afișată sintagma „https://”).
 
5. Utilizați soluții antivirus și anti-phishing.
 
6. Verificați veridicitatea comercianților utilizând portalul www.scamadviser.com sau efectuând o simplă căutare prin motoarele de căutare (ex. Google).
 
7. Asigurați-vă că pe site sunt prezente: logotipurile Verified by Visa, MasterCard Secure Code, rubrica „Contact us” și datele de contact a comerciantului, existența termenilor și condițiilor, politica de anulare.
 
8. Informația expusă pe site și cea menționată în p.7 va conține erori gramaticale, din motiv că paginile web false sunt create de persoane care nu vorbesc fluent limba engleză.
 
9. Introduceți datele cardului (numărul, data expirării, codul CVV/CVC) doar pe pagina securizată (de regulă, pagina va avea conexiune https).
 
10. Nu furnizați comerciantului mai multe date, decât datele necesare efectuării livrării (Nume, prenume, adresa de livrare, telefon de contact).

De asemenea, ca o modalitate de protecție contra fraudelor efectuate în internet, sugerăm să utilizați metodele suplimentare de securitate oferite de Bancă: fereastra tranzacțională, aplicarea limitelor pentru tranzacțiile efectuate fără prezența fizică a cardului și utilizarea standardului 3D Secure (Verified by Visa și MasterCard Secure Code).


Pentru informații suplimentare accesați regulile de utilizare a cardurilor și pagina utilizarea cardului.

 

Search:
Customer support
(+373) 22 71 71 71