La mare sau sus, pe munte? În oraș sau departe de agitație? Aceste întrebări cu siguranță o să și le pună câștigătorul celei de-a doua etape a promoției “Moldindconbank și Western Union te premiază cu bilete de avion!”. Clientul Moldindconbank, care a efectuat remiteri de bani prin Western Union, domnul Parii Lilian Mihail, IDNP (***269) s-a ales cu un voucher pentru bilete de avion, în valoare de 500 dolari SUA.
Cea de-a doua extragere a câștigătorului a fost efectuată pe 8 iunie 2018 conform condiţiilor oficiale ale campaniei, la sediul organizatorului S.C. „Grupul Proiectelor Inteligente” SRL, în prezenţa notarului public şi a comisiei formată din reprezentanţi ai organizatorului, băncilor comerciale şi clienţi.
Vă reamintim că promoția se desfășoară în perioada 1 aprilie – 31 iulie 2018, iar până la final au mai rămas 2 extrageri: 6 Iulie 2018, 8 august 2018.
Pentru a participa este necesar să trimiteţi sau să primiţi transferuri de bani prin sistemul Western Union și puteţi câștiga lunar unul din cele 5 vouchere pentru bilete de avion!
Mai mult, primii 5.000 clienți care vor expedia un transfer în sumă de la 300 Euro sau 300 dolari SUA vor primi premii garantate marca Western Union.
Pentru mai multe detalii despre promoție consultaţi Regulamentul oficial sau accesați pagina promoţiei.