icon[1122 kb]
Condiții Generale Bancare pentru persoane juridice
icon[6272 kb]
Serviciile acordate persoanelor juridice
icon[489 kb]
Ghid privind condiţiile de emitere şi deservire a cardurilor bancare emise persoanelor juridice
Căutare personalizată:

Carduri de plată

Carduri corporative

SOLUȚIE IDEALĂ PENTRU COMPANIE ȘI ANGAJAȚI!

Cardurile Business de la Moldindconbank sunt instrumente de plată moderne, care vă oferă acces permanent la disponibilitățile din contul curent și un șir de servicii inovative de deservire la distanță.


Cardurile corporative se utilizează de obicei de către organizaţii (întreprinderi, instituţii de stat etc.) pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare şi reprezentanţă ale angajaţilor săi.

Însă, luând în consideraţie modificările actelor normative ale BNM, acum Organizaţia poate efectua prin intermediul Cardului corporativ şi cheltuielile de altă destinaţie (pe teritoriul Moldovei), precum şi să retragă numerarul pentru diverse scopuri. 

Pentru aceasta, Organizaţia trebuie:

  • să deschidă Contul de card corporativ;
  • să comande Carduri pentru un număr de angajaţi.

În continuare, toate operaţiile efectuate prin intermediul acestor Carduri se debitează din Contul Organizaţiei, nefiind necesară oferirea angajatului a avansului de numerar.

BC „Moldindconbank” S.A. emite Carduri corporative a mărcii internaţionale:

  • MasterCard Business

Cum poate fi utilizat Cardul corporativ?

  • Pentru orice operaţii de achitare a mărfurilor sau serviciilor, la acei comercianţi care acceptă spre plată cardurile.
  • Pentru retragerea numerarului în orice scopuri ce nu contravin legislaţiei în vigoare, inclusiv pentru plata salariilor.
  • Luaţi în consideraţie că, spre deosebire de retragerea numerarului de pe contul Dumneavoastră de decontare (care poate fi efectuată numai în sucursala în care vă este deschis contul), cu ajutorul Cardului Dvs. puteţi obţine numerarul de la orice bancomat sau sucursală a Băncii şi chiar în sucursalele altor bănci!

Exemple de utilizare a Cardului pe teritoriul RM:

  • Achitarea combustibilului pentru alimentarea maşinii de serviciu;
  • Procurarea mobilei pentru oficiu, rechizitelor de birou, materialelor de construcţii, alimentelor şi băuturilor pentru serată corporativă sau cantina Dvs. etc.;
  • Achitarea cheltuielilor de reprezentanţă pe teritoriul Moldovei;
  • Achitarea cheltuielilor de deplasare şi reprezentanţă în Moldova şi în străinătate– retragerea numerarului, achitarea biletelor, hotelului, restaurantului etc.;
  • Retragerea numerarului pentru procurarea producţiei agricole – în cea mai apropiată de locul de vânzare sucursală a Băncii, fără necesitate de a aduce numerarul din oraşul Dvs.

Cum poate fi utilizat Cardul corporativ în străinătate?

În străinătate, puteţi utiliza Cardul pentru achitarea cheltuielilor de deplasare şi reprezentanţă – fie direct, fie prin retragerea numerarului în bancomate sau la ghişee bancare.

Purtând marca sistemului MasterCard, Cardul este deservit în multiple hoteluri, restaurante, magazine, bănci şi alte puncte de deservire în majoritatea ţărilor lumii.

De ce este convenabil să achitați cu cardul?

De regulă, la achitare prin virament, cumpărătorul comandă marfă, obţine de la vânzător contul de plată, în baza acesteia efectuează transfer bancar, ridică cumpărătura în baza copiei dispoziţiei de plată sau după ce viramentul a ajuns pe contul vânzătorului.

La achitare prin Card, Dvs. efectuaţi tranzacţia de achitare prin card direct pe locul de vânzare, perfectaţi factura şi luaţi marfa.


Cum funcţionează sistemul?

  1. Contul de card se deschide pe numele companiei.
  2. La contul de card se emit cardurile pe numele angajaţilor numiţi de către companie.
  3. Operaţiile efectuate prin intermediul cardurilor se debitează din contul de card.
  4. Banca, lunar sau la cerere, oferă companiei extrasul din contul de card, în care sunt indicate toate tranzacţiile, divizate pe carduri.

Modul de deschidere a Contului de card corporativ şi emitere a cardurilor: contul de card se deschide în MDL, USD sau EUR – pentru emiterea cardurilor MasterCard Business şi în MDL pentru emiterea cardurilor Maestro.

  1. Valuta contului Dvs. trebuie să o alegeţi luând în consideraţie următoarele momente:
    • indiferent de valuta contului, este posibilă efectuarea operaţiilor în diferite valute, întrebarea este numai despre cheltuieli la convertire;
    • cel mai des, se recomandă de ales valuta contului în dependenţă de valuta în care dumneavoastră aveţi venituri;
    • la achitarea cu cardul în ţările unde valuta naţionala nu este EURO sau dolari SUA se petrec următoarele convertiri:
      • din valuta contului  => în lei,
      • din lei  => în EUR,
      • din EUR => în valuta naţională;
    • Notă! În cazul când cardul va fi utilizat pentru operaţii în străinătate, atât în EUR, cât şi în alte valute, se recomandă să fie deschis cont în MDL, pentru evitarea convertirii duble a valutelor;

    • dacă cardul va fi alimentat de client special pentru utilizare în Moldova la bancomate şi puncte comerciale, mai convenabil e de deschis card cu contul în lei.
  2. Pentru deschiderea Contului de card este necesar:
    • de a încheia cu Banca Contractul de deservire a contului de card corporativ (2 ex.);
    • de a perfecta Cererea de deschidere a contului de card corporativ
    • de depus pachetul de documente specificat în Cerere de deschidere a contului de card corporativ;
    • Notă! Puteţi deschide Contul de card la noi indiferent în ce bancă vă deserviţi

  3. Pentru a comanda Cardurile este necesar de:
    • de perfectat Solicitare de emitere a Cardurilor corporative (2 ex.);
    • de perfectat Cererile de emitere a Cardurilor corporative (1 ex. pentru fiecare Card);
    • de informat fiecare Deţinător (angajatul Dvs. pe numele căruia comandaţi Cardul) privind Regulile de utilizare a cardului.
  4. Toate documentele se perfectează conform modelelor tip elaborate de bancă care pot fi primite la sucursalele Moldindconbank.


Cum este posibil de limitat tranzacţiile angajaţilor?

Organizaţia poate seta limitele zilnice sau lunare a volumului total de tranzacţii pentru fiecare Card în parte. Astfel, Organizaţia poate limita cheltuielile efectuate de un angajat sau altul şi stabileşte limita competenţei acestuia în achitarea cheltuielilor Organizaţiei.

Organizaţia poate bloca operativ Cardul angajatului în situaţia când consideră aceasta necesar.

Alte avantaje ale Cardului corporativ:

  • Spre deosebire de numerar, pierderea Cardului nu înseamnă şi pierderea banilor. Cardul este protejat de necesitatea introducerii PIN-ului şi / sau verificare prin semnătură.
  • Cardul poate fi blocat prin telefon 24 ore din 24, 7 zile pe săptămână în cazul pierderii, furtului sau divulgării PIN-ului.
  • Cardul este o soluţie de neînlocuit pentru angajaţii mobili. Organizaţia poate uşor alimenta Contul în caz că angajatul aflat în deplasare necesită bani, suplimentar celor planificaţi.